Îndemn la Pelerinajul „Procesiunea luminilor” - ITO 2026

Dragii mei,

Cu bucurie vă invit să ne alăturăm, miercuri, 2 septembrie 2026, Pelerinajului „Procesiunea luminilor”, un moment de rugăciune, comuniune și mărturisire a credinței organizat cu prilejul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși - 2026.

.

📍 Întâlnire: Catedrala Națională din Bucureşti
🕗 Ora: 20:00
🕯️ Punct de plecare: Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) din București.

Punct de sosire: Catedrala Patriarhală istorică. 

La final, tinerii vor fi întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Îi îndemn cu drag pe tinerii parohiei noastre, dar și pe toți credincioșii care doresc și pot să participe, să răspundă acestei invitații și să fim împreună, ca o comunitate vie, purtând în mâini lumina și în suflete rugăciunea.

Să facem din această seară un prilej de apropiere de Dumnezeu, de Biserică și unii de alții. Vă aștept cu drag!

Cu binecuvântare și dragoste părintească,
Pr. Marius Gheorghe

Alte noutăți din parohie

Prevenție și educație pentru sănătate în Parohia Pleașa

Prevenție și educație pentru sănătate în Parohia Pleașa

Peste 350 de copii din localitatea Pleașa, județul Prahova, au fost vizitați marți, 19 septembrie, la școală, de grupul de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul Campaniei de Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate. Copiii au primit din partea voluntarilor pachete cu produse de igienă orală și multe sfaturi care țin de sănătate și conduită.

Citește mai mult →